Complicațiile dragostei
Refugiată în Anglia din cauza războiului din Franța, frumoasa Marielle Lyon pretinde că este nepoata unui aristocrat executat în timpul revoluției, dar preferă să nu se amestece prea mult cu înalta societate londoneză. În plus, nu face nimic ca să contrazică bârfele că ar fi spioană, căci cu cât sunt mai mulți ochi ațintiți asupra ei, cu atât mai protejată va fi – și cu atât cresc șansele de a-și îndeplini planul pus la punct de multă vreme. Fost ofițer și rămas un adevărat războinic în adâncul sufletului, Gavin Norwood, vicontele Kendale, nu este deloc interesat de frivolitățile societății în care titlul îl obligă să se învârtă. După tot ce a văzut în timpul războiului, Kendale nu are încredere în francezi, așa că, deși retras din armată, a creat o rețea de supraveghere a coastei engleze pentru a demasca agenții sub acoperire. Și este convins că a găsit unul în delicata Marielle. Dornic să nu își scape din ochi tentanta pradă, Kendale este pregătit să o confrunte pe Marielle cu dovezile pe care le-a acumulat și să afle numele contactelor ei. Însă misterioasa franțuzoaică care se dovedește a fi mai fermecătoare și mai vicleană decât a anticipat, așa că, pentru a afla adevărul, Kendale este pregătit chiar și să joace jocul seducției…
Informatii utile RaftuldeCarti.ro
- Produsele prezentate mai sus sunt comercializate de Litera.ro . Stocurile prezentate nu sunt actualizate in timp real, de aceea RaftuldeCarti.ro NU isi asumam responsabilitatea in cazul in care acestea sufera modificari ulterioare de la publicare !!
- Site-ul RaftuldeCarti.ro este partener de promovare pentru Litera. RaftuldeCarti.ro NU detine produsele prezentate si nici nu le comercializeaza. Navigarea pe acest site sau achizitia produselor preferate in site-ul partener nu va aduce costuri suplimentare pentru client fata de cele afisate de Litera.
- Descopera zilnic cele mai bune Raduceri si Promotii la Carti Aici dar si Coduri de Reducere Aici
- Daca vrei sa vezi toata colectia noastra preferata de carti, viziteaza sectiunea magazinului.
- Pentru diversitate verifica lista de Librarii Online Aici