Prea multe lucruri la care să te gândești

Add to wishlistAdded to wishlistRemoved from wishlist 0
SKU: 31189 Categorii , Tags: ,

Benjamin Taylor reunește în acest volum eseurile mai cunoscute ale lui Bellow cu scrieri ale acestuia deocamdată necolectate în volum și cu alte reflecţii. Prezentând comentarii ale lui Bellow despre alţi scriitori, precum Ralph Ellison, Philip Roth și J.D. Salinger, o rememorare a lui Franklin D. Roosevelt, amintiri de la Paris, din Spania și din Israel, precum și relatări de neuitat din orașul său de adopţie, Chicago, această carte aduce laolaltă scrieri din fiecare etapă a carierei literare a lui Bellow și reprezintă un fel de tur cu ghid al secolului XX – ce-am făcut, ce-am suferit, cum i-am supravieţuit cu toţii –, în care ghidul este una dintre cele mai însufleţite minţi ale vieţii moderne.   „Ce alt scriitor de anvergură dovedește o asemenea pătrundere, și atât de reflexivă, a străzii, a mașinii, a tribunalelor, a lumii interlope?“Martin Amis „Rar întâlnești un romancier care să scrie o non-ficţiune comparabilă ca forţă cupropria-i beletristică. O carte care te copleșește, ca orice tezaur artistic proaspăt descoperit.“ Philip Roth   Bogdan Alexandru Stănescu: „Saul Bellow în trei stații: de la Omul suspendat la Ravelstein, prin Herzog” 9 cărți de memorii și jurnale pe care să le citești, dacă ți-a plăcut autobiografia lui Barack Obama

Informatii utile RaftuldeCarti.ro

  • Produsele prezentate mai sus sunt comercializate de Litera.ro . Stocurile prezentate nu sunt actualizate in timp real, de aceea RaftuldeCarti.ro NU isi asumam responsabilitatea in cazul in care acestea sufera modificari ulterioare de la publicare !!
  • Site-ul RaftuldeCarti.ro este partener de promovare pentru Litera. RaftuldeCarti.ro NU detine produsele prezentate si nici nu le comercializeaza. Navigarea pe acest site sau achizitia produselor preferate in site-ul partener nu va aduce costuri suplimentare pentru client fata de cele afisate de Litera.
  • Descopera zilnic cele mai bune Raduceri si Promotii la Carti Aici dar si Coduri de Reducere Aici
  • Daca vrei sa vezi toata colectia noastra preferata de carti, viziteaza sectiunea magazinului.
  • Pentru diversitate verifica lista de Librarii Online Aici

 

Raftul de Cărți
Logo
Enable registration in settings - general
Shopping cart