Un loc pentru inima ta
Gracie Snow are o misiune și este ferm hotărâtă să o ducă la îndeplinire, indiferent de ce trebuie să facă pentru asta. Prima ei însărcinare ca proaspăt angajată la studiourile Windmill este să îl aducă acasă pe legendarul Bobby Tom Denton, un celebru jucător de fotbal american retras din activitate în urma unei grave accidentări. Pe lângă faptul că Bobby nu vrea să se întoarcă în Telarosa, Texas, nici nu este convins că dorește să-și înceapă o carieră în lumea filmului, în ciuda contractului pe care la semnat. Așadar, ce argumente ar putea avea Gracie, o fată bătrână de 30 de ani, care până atunci se ocupase de un cămin de bătrâni întrun orășel uitat de lume, să-l convingă pe faimosul, șarmantul, egoistul Bobby, bărbatul cu o avere considerabilă și înconjurat mereu de bombe sexy, să facă ceea ce trebuie, dar nu-și dorește? Nici unul, după părerea lui Bobby. Dar Gracie dovedește a avea resurse nelimitate, iar sub înfățișarea aparent banală se ascund un caracter de oțel și o inimă de înger. Încet-încet, Bobby descoperă că alături de Gracie poate să râdă, să fie el însuși, să fie pasional… și chiar să fie cu adevărat îndrăgostit. Căci Gracie este femeia pe care nu a avut-o niciodată, dar și-a dorit-o dintotdeauna. Susan Elizabeth Phillips a scris 23 de romane traduse în 30 de limbi și apărute pe lista de bestselleruri din New York Times, Publisher’s Weekly și USA Today. A primit 4 premii RITA pentru „Cel mai bun roman“, precum și Premiul pentru întreaga activitate din partea Romantic Times.
Informatii utile RaftuldeCarti.ro
- Produsele prezentate mai sus sunt comercializate de Litera.ro . Stocurile prezentate nu sunt actualizate in timp real, de aceea RaftuldeCarti.ro NU isi asumam responsabilitatea in cazul in care acestea sufera modificari ulterioare de la publicare !!
- Site-ul RaftuldeCarti.ro este partener de promovare pentru Litera. RaftuldeCarti.ro NU detine produsele prezentate si nici nu le comercializeaza. Navigarea pe acest site sau achizitia produselor preferate in site-ul partener nu va aduce costuri suplimentare pentru client fata de cele afisate de Litera.
- Descopera zilnic cele mai bune Raduceri si Promotii la Carti Aici dar si Coduri de Reducere Aici
- Daca vrei sa vezi toata colectia noastra preferata de carti, viziteaza sectiunea magazinului.
- Pentru diversitate verifica lista de Librarii Online Aici